Analiza și explicația melodiei Tempo Perdido de Legião Urbana

Piesa "Tempo Perdido", scrisă de Renato Russo, a fost lansată în 1986 pe albumul "Dois", al doilea album al trupei Legião Urbana. Este o reflecție despre trecerea inevitabilă a timpului și condiția efemeră a vieții. În ciuda titlului, mesajul cântecului este că ne putem schimba oricând prioritățile și modul de viață, că trebuie să ne dedicăm la ceea ce este cu adevărat important pentrunoi.

Descoperă și analiza pieselor Perfeição și Faroeste Caboclo de Legião Urbana.

Timp pierdut

În fiecare zi când mă trezesc

Nu mai am nimic.

Timpul care a trecut

Dar am destul timp.

Avem tot timpul din lume

În fiecare zi

Înainte de a merge la culcare

Îmi amintesc și uit

Cum a fost ziua

Drept înainte

Nu avem timp de pierdut

Sudoarea noastră sacră

Este mult mai frumos

Că acest sânge amar

Și atât de serios

Și sălbatic! Sălbatic!

Sălbatic!

Vezi soarele

Din această dimineață atât de gri

Furtuna care se apropie

E culoarea ochilor tăi

Browns

Atunci ține-mă strâns

Și din nou el spune

Că noi suntem deja

Departe de toate

Avem propriul nostru timp

Avem propriul nostru timp

Avem propriul nostru timp

Nu mi-e frică de întuneric

Dar lasă luminile

Aprins acum

Ce a fost ascuns

Este ceea ce este ascuns

Și ceea ce a fost promis

Nimeni nu a promis

Nici nu a fost timp pierdut

Suntem atât de tineri

Atât de tânără! Atât de tânără!

Analiza și interpretarea melodiei "Tempo Perdido" de Legião Urbana

Tema începe tocmai prin a reflecta asupra trecerii timpului, a imposibilității de a recupera trecutul ("Nu am mai mult / O tempo que passou"), dar și a inevitabilității viitorului ("Mas tenho muito tempo / Temos todo o tempo do mundo").

Subiectul liric folosește persoana întâi singular, vorbind cu el însuși, dar apoi trece la plural; percepem astfel că există un "noi", că nu este singur, ci vorbește cu altcineva care se află într-o situație similară, care împărtășește aceleași experiențe.

Există, de asemenea, referiri la un comportament regulat, un ciclu, un fel de rutină care îl determină pe subiect să reflecteze asupra acestor probleme în momente în care ar trebui să se odihnească: "În fiecare zi când mă trezesc" și "În fiecare zi / Înainte de culcare".

Înainte de a adormi, el profită de ocazie pentru a-și aminti de ziua care a trecut, pentru a o analiza, dar curând trebuie să uite, deoarece există obligații de îndeplinit, este necesar să-și continue viața de zi cu zi: "Drept înainte / Nu avem timp de pierdut." Aceste reflecții sfârșesc întotdeauna prin a fi întrerupte de îndatoririle vieții practice.

Sudoarea noastră sacră

Este mult mai frumos

Că acest sânge amar

Și atât de serios

Și sălbatic! Sălbatic!

Sălbatic!

Folosirea pronumelui personal "al nostru" confirmă prezența altuia, căruia subiectul i se adresează, afirmând că "sudoarea lor sacră" este mai onorabilă, mai demnă, "mult mai frumoasă" decât "sângele amar" al altora. Aici, sudoarea pare a fi o metaforă a muncii, a efortului zilnic de supraviețuire în care viețile lor par să se epuizeze.

Sângele "amar", "grav" și "sălbatic" ar fi astfel un simbol al celor care oprimă, care se îmbogățesc datorită sudorii altora. Acesta pare a fi comentariul politic și social al lui Renato Russo la adresa capitalismului, care promovează exploatarea săracilor de către bogați, care dezumanizează muncitorii, reducându-le viața la simpla supraviețuire.

Vezi soarele

Din această dimineață atât de gri

Furtuna care se apropie

E culoarea ochilor tăi

Browns

Atunci ține-mă strâns

Și din nou el spune

Că noi suntem deja

Departe de toate

Avem propriul nostru timp

Avem propriul nostru timp

Avem propriul nostru timp

În aceste versuri devine palpabilă prezența unui alt subiect, deja ghicit în strofele anterioare; el este invocat direct prin expresia "vezi soarele". "Dimineața atât de cenușie", "furtuna care vine" sunt simboluri evidente ale zilelor grele pe care le trăiesc și ale viitorului sumbru care îi așteaptă. În ciuda acestui fapt, mai există încă lumina soarelui, mai există ochii căprui ai persoanei iubite.

Astfel, relația de iubire apare ca un refugiu, o posibilitate de confort și siguranță ("Așa că strânge-mă bine"), ca și cum împreună ar putea trăi într-o altă realitate, într-o lume a lor ("Și mai spun o dată / Că suntem deja / Departe de tot").

Presați de forțele exterioare, îndrăgostiții se apropie tot mai mult și repetă, ca un fel de mantra: "Avem timpul nostru".

Nu mi-e frică de întuneric

Dar lasă luminile

Aprins acum

Ce a fost ascuns

Este ceea ce este ascuns

Și ceea ce a fost promis

Nimeni nu a promis

Nici nu a fost timp pierdut

Suntem atât de tineri

Atât de tânără! Atât de tânără!

Recunoscându-și forța, dar asumându-și și fragilitatea în momentul prezent ("Nu mi-e frică de întuneric / Dar lăsați luminile / Aprinse acum"), subiectul își permite să reflecteze mai profund asupra modului în care a trăit și asupra momentelor pe care le traversează.

El concluzionează că nimic nu a fost "timp pierdut", că toate experiențele sunt valabile și contribuie la dezvoltarea noastră personală, amintind că el și partenerul său mai au încă o viață înainte cu replica "Suntem atât de tineri".

Prin acest cântec, Renato Russo pare să încerce să răspundă unei angoase existențiale care ne bântuie uneori pe toți: teama că ne irosim viața. Deși este obișnuit să fim concentrați doar pe supraviețuirea noastră, trebuie să fim conștienți că mai există un viitor și că avem libertatea de a ne schimba comportamentele și prioritățile.

Context istoric

În 1985, cu un an înainte de lansarea melodiei "Tempo Perdido", Brazilia ieșea dintr-o dictatură militară care a durat mai bine de două decenii. 1986 a fost anul în care a fost pus în aplicare Planul Cruzado pentru a pune capăt hiperinflației, ceea ce a dus la o mare instabilitate financiară pentru populație.

Confruntată cu o libertate recent cucerită, Brazilia își căuta încă drumul politic și economic, iar tinerii, considerați înstrăinați și îndepărtați de realitatea socială, păreau pierduți în mijlocul evenimentelor. Renato Russo, una dintre principalele voci ale generației sale, a venit să transmită, prin cântecul analizat, sentimentul pe care acești tineri îl trăiau în viața de zi cu zi.

Este interesant de remarcat că anii 1980 nu au fost, în Brazilia, o perioadă de mare creștere sau evoluție, fiind marcați în paginile istoriei noastre ca un "deceniu pierdut".

Înființată de Renato Russo în 1982, Legião Urbana a fost una dintre cele mai mari trupe rock braziliene și a lansat opt albume care au fost foarte bine primite de public și de critici. "Dois", cel de-al doilea album al Legião Urbana, a fost considerat unul dintre cele mai bune, iar "Tempo Perdido" a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale lor.

Cultura geniului în Spotify