12 povești populare braziliene comentate

1. Vulpea și tucanul

Odată, o vulpe a invitat un tucan la cină. Mâncarea era terci de ovăz servit pe o piatră. Bietul tucan a avut probleme cu mâncatul și s-a rănit la ciocul său lung.

Supărat, tucanul a vrut să se răzbune, așa că a invitat vulpea la o masă la el acasă, spunând:

- Prietene Vulpe, dacă tot m-ai invitat la cină zilele trecute, e rândul meu să îți răspund la fel. Vino la mine acasă astăzi la cină și te voi servi cu o masă bună.

Vulpea s-a înviorat rapid și a spus da.

Tucanul a pregătit apoi un terci delicios și l-a servit într-un ulcior lung. Vulpea, flămândă, nu a putut mânca terciul, lingând doar puținul care a căzut pe masă.

Între timp, tucanul s-a bucurat de mâncare și a spus:

- Foxy, ai primit ceea ce ai meritat, pentru că și tu mi-ai făcut același lucru. Am făcut-o ca să-ți arăt că nu trebuie să vrei să fii mai deștept decât alții.

Vulpea și tucanul este o poveste braziliană care, folosind figura animalelor, ne dezvăluie despre comportamentul uman.

Sentimente precum mândria și furia sunt abordate, arătându-ne în același timp atitudini neplăcute față de vecinii noștri.

Vulpea, crezându-se foarte isteață, a făcut o "glumă" cu tucanul, dar nu se aștepta ca și el să treacă prin aceeași situație.

Aceasta este o poveste de avertizare: Nu-i face celuilalt ceea ce nu ai vrea să îți facă ție. .

2. Malazarte care gătește fără foc

Ajuns în oraș, Pedro Malazarte s-a dus să se distreze la petreceri și în baruri și și-a cheltuit toate economiile, dar înainte de a deveni sărac, și-a cumpărat o tigaie și ceva de mâncare și și-a continuat drumul.

La jumătatea drumului, a văzut o casă abandonată și s-a oprit să se odihnească. A aprins un foc și a pus mâncarea în oală pentru a o încălzi.

Dându-și seama că sosește o trupă, Pedro a stins repede focul. Mâncarea era deja fierbinte și aburindă. Bărbații îl priveau curioși și l-au întrebat:

- Ciudat lucru, gătești fără foc?

Și Petru a răspuns imediat:

- Da, dar asta pentru că tigaia mea este specială, este magică!

- Și cum este, nu ai nevoie de foc pentru a găti în ea?

- După cum vedeți, mă gândesc să-l vând. Îl vreți?

Oamenii au fost mulțumiți și au plătit o sumă bună.

Mai târziu, când s-au dus să folosească tigaia fără foc, și-au dat seama că fuseseră păcăliți, dar până atunci Pedro Malazarte era deja departe.

Pedro Malazarte este un personaj foarte răspândit în Brazilia și Portugalia. Personajul este un om foarte inteligent, înșelător și cinic.

În această poveste, este prezentată o situație în care reușește să încurce un grup de oameni și să le vândă un obiect la o valoare mult mai mare.

De fapt, istoria ne arată viclenie și necinste de Pedro, dar subliniază și naivitate de mai multe persoane.

3. Cum a intrat Malazarte în rai

Când Malazarte a murit și a ajuns în rai, i-a spus Sfântului Petru că vrea să intre.

Sfântul a răspuns:

- Ești nebun! Ai curajul să vrei să intri în rai, după tot ce ai făcut pentru lume!

- Vreau, Sfinte Petru, pentru că raiul aparține celor care se pocăiesc, iar tot ce se întâmplă este prin voia lui Dumnezeu.

- Dar numele tău nu este în cartea celor drepți și de aceea nu intri.

- Dar apoi am vrut să vorbesc cu Tatăl Etern.

Sfântul Petru s-a mâniat pe această propunere și a spus:

- Nu, ca să vorbești cu Domnul nostru, trebuia să intri în rai, iar cel care intră în rai nu mai poate ieși din el.

Malazarte a început să se plângă și l-a rugat pe sfânt să-l lase măcar să se uite la cer, doar prin mica ușă, ca să-și facă o idee despre ce este cerul și să deplângă ceea ce a pierdut din cauza artelor sale rele.

Sfântul Petru, deja doldora, a deschis o crăpătură în ușă, iar Petru și-a băgat capul prin ea.

Dar deodată a strigat:

- Uite, Sfântul Petru, Domnul nostru, care vine să vorbească cu mine... N-aș vrea să vă spun!

Sfântul Petru s-a îndreptat cu îndatorire spre cer pentru a aduce un omagiu Părintelui Veșnic, despre care presupunea că va veni acolo.

Și Pedro Malazarte a sărit apoi în cer.

Sfântul a văzut că fusese păcălit. A vrut să-l dea afară pe Malazarte, dar acesta a ripostat:

- Acum e prea târziu! Sfinte Petru, adu-ți aminte că mi-ai spus că, odată intrat în rai, nimeni nu mai poate ieși. E veșnicie!

Iar Sfântul Petru nu a avut de ales decât să-l lase pe Malazarte să rămână acolo.

Preluat din cartea Marile povești populare ale lumii de Flávio Moreira da Costa, aceasta este una dintre poveștile în care apare și figura emblematică a lui Pedro Malazarte.

Este o poveste care ne face să ne imaginăm scena și să observăm istețimea lui Malazarte, care reușește să îi păcălească până și pe sfinți.

Astfel, este posibil să se dezvolte empatie și identificare cu personajul, care în ciuda trișor prezintă un umor și inteligență admirabil.

4. bolul de aur și marimbondosul

Un om bogat și un om sărac își făceau mereu farse unul altuia.

Într-o zi, săracul s-a dus la bogătaș și i-a cerut o bucată de pământ pentru a începe o plantație. Bogătașul i-a oferit o bucată de pământ foarte proastă.

Omul sărac a vorbit cu soția sa și cei doi au plecat să vadă locul. Când au ajuns, omul sărac a găsit un bol cu aur. Omul sărac a fost cinstit și i-a spus omului bogat că pe pământul său se află bogăție.

Bogătașul l-a alungat pe sărac și s-a dus cu soția sa să vadă această bogăție, dar când a ajuns acolo, a găsit o casă mare de marimbunde. A împachetat casa într-un sac și s-a dus la casa săracului. Ajuns acolo, a strigat:

- Compadre, închide ușile casei tale și lasă doar o singură fereastră deschisă!

Săracul s-a supus și bogatul a aruncat casa de marimbănițe în cocioabă. Imediat după aceea, a spus strigând:

- Închideți fereastra!

Când marimbonții au intrat în casă, s-au transformat repede în monede de aur. Omul sărac și familia sa au fost foarte fericiți și au început să-și adune averea.

Omul bogat, simțind euforia, a strigat:

- Deschide ușa, compadre!

Dar el a auzit-o ca pe un răspuns:

- Lasă-mă aici, mă omoară marimbrii!

Și așa au ajuns bogații să se facă de rușine, în timp ce săracii s-au îmbogățit.

Povestea amestecă fantezia și realitatea pentru a aborda probleme legate de onestitate, mândrie și dreptate. Un alt aspect important este inegalitatea socială.

Bogatul, pretinzând că este prietenul săracului, îi dă acestuia cea mai rea parte a pământului, dar pentru că săracul a fost un om bun, este răsplătit cu monede de aur.

Astfel, povestea sugerează că atunci când cineva are o inimă bună și este cinstit, binele va veni.

5. Maimuța și iepurele

Iepurele și maimuța s-au înțeles după cum urmează: maimuța era însărcinată cu uciderea fluturilor, iar iepurele cu uciderea șerpilor.

Când iepurele a adormit, maimuța s-a apropiat și l-a tras de urechi, spunând că s-a încurcat crezând că sunt fluturi.

Iepurelui nu i-a plăcut deloc și i-a întors gluma.

Într-o zi, când maimuța a adormit, iepurele i-a dat un șut în fund.

Maimuța s-a trezit speriată și îndurerată, iar iepurele i-a spus:

- Acum, pentru orice eventualitate, trebuie să mă protejez. Sub frunze voi trăi.

Această povestire are ca protagoniști tot animale și prezintă o glumă amuzantă între maimuță și iepure. În ea, caracteristicile fizice ale fiecăruia servesc drept scuză pentru ca celălalt să fie neplăcut și neloial.

Astfel, se creează o situație inconfortabilă în care încrederea este ruptă iar cei doi vor trebui să trăiască în gardă pentru a nu fi deranjați.

6. Broasca care se teme de apă

Într-o zi însorită, doi prieteni au decis să se odihnească la o lagună.

Au văzut o broască adormită și au decis să se joace cu ea. Au ținut-o în brațe și au râs de ea, numind-o neîndemânatică și dezgustătoare. Apoi au decis să facă și mai multe năzbâtii, convenind să o arunce în furnicar.

Broasca a tremurat atunci de frică, dar s-a abținut și a zâmbit. Dându-și seama că animalul nu arăta nici o teamă, unul dintre ei a spus:

- Oh, nu! Să-l tăiem în bucățele.

Băieții au văzut că nimic nu speria broasca, așa că unul i-a spus celuilalt să se urce într-un copac și să arunce animalul de acolo de sus.

Celălalt a amenințat că va face un grătar pentru broască, dar nimic nu i-a putut lua liniștea broaștei.

Până când unul dintre ei a spus:

- Atunci să aruncăm acest gândac în baltă.

Auzind acest lucru, broasca a strigat disperată:

- Nu! Vă rog, faceți orice, dar nu mă aruncați în iaz!

Băieții au fost încântați să lase animalul scăpat de sub control și au spus:

- Ah! Deci asta e, să aruncăm broasca în apă, da!

Broasca a spus că nu știe să înoate, dar băieții au aruncat-o în iaz și au râs.

Băieții s-au făcut de rușine, iar broasca a fost salvată!

Această povestire exemplifică bine rău și sadismul, precum și inteligență și seninătate Broasca, chiar și atunci când este amenințată în cele mai rele moduri, nu arată disperare, rămâne în pace și are încredere că se va întâmpla ceva bun.

Băieții au fost atât de dornici să facă animalul să sufere, încât nu și-au dat seama că au ajuns să elibereze animalul.

7. Vulpea și omul

O vulpe s-a oprit să se odihnească pe drumul pe care trebuia să treacă un om.Isteață, a făcut pe mortul.Omul a apărut și a vorbit:

- Ce trist pentru vulpe! Au făcut o gaură, au lăsat vulpea și au plecat.

După ce omul a trecut, vulpea a fugit din nou, a fost mai rapidă decât omul și s-a întins mai departe pe cărare, prefăcându-se moartă.

De îndată ce omul a văzut-o, a spus:

- Ce chestie! Încă o vulpe a murit!

Așa că a îndepărtat insecta și a pus frunze peste ea, mergând mai departe.

Vulpea a procedat din nou la fel și s-a prefăcut că e moartă pe drum.

Omul a intrat și a spus:

- A făcut cineva asta cu atâtea vulpi?

Bărbatul a întors-o din drum și a urmat-o.

Vulpea i-a jucat din nou aceeași farsă bietului om, care, venind și văzând aceeași scenă, a spus:

- Să ia dracul atâtea vulpi moarte!

A apucat animalul de coadă și l-a aruncat în tufișuri.

Vulpea concluzionează apoi:

- Nu putem abuza de oamenii care ne fac bine.

Scurta poveste populară dezvăluie o situație în care cineva suferă în mod repetat din cauza altcuiva, dar nu își dă seama de intențiile rele din spatele acestui comportament.

Așa că abia după nenumărate ocazii în care a fost luat de prost, omul își dă seama că ceva nu e în regulă. În cele din urmă, vulpea simte că nu trebuie să ne batem joc și să nu profităm de bunătatea celorlalți .

8. Vulpea și câinele

Într-o dimineață ploioasă, pasărea cântătoare era udă leoarcă și tristă, cocoțată pe un drum. O vulpe a sosit și a luat-o de gură pentru a o duce la puii ei.

Vulpea era departe de casă și era obosită. Până când a ajuns într-un sat, unde niște băieți au început să râdă de ea. Iată că pasărea vorbește:

- Cum puteți accepta aceste insulte? Este un scandal! Dacă aș fi în locul meu, nu aș tăcea.

Vulpea deschide apoi gura pentru a le răspunde băieților și astfel tunul zboară, aterizează pe o creangă și îi ajută pe băieți să o huiduie.

Povestea, asemănătoare cu fabulele lui Esop, ne prezintă o adaptare pentru ținuturile braziliene.

În poveste, vedem din nou tema inteligenței Pentru a scăpa de moarte, pasărea ia o poziție calmă până când are ocazia să scape, ceea ce face într-un moment de neatenție și vanitate din partea vulpii.

De ce un câine este dușmanul unei pisici și o pisică este dușmanul unui șoarece?

A fost o vreme când animalele erau toate prietene, iar cel care le conducea era leul. Într-o zi, Dumnezeu i-a poruncit leului să elibereze animalele pentru ca ele să poată alege unde să meargă. Toată lumea era fericită.

Astfel, leul a împărțit scrisorile de libertate celor mai rapide animale pentru a le da celorlalte.

Așa a lăsat scrisoarea de la câine la pisică. Pisica a fugit și în mijlocul drumului a găsit șoarecele care bea miere de albine.

Șoarecele a întrebat apoi:

- Prietene pisică, unde te duci așa de grăbit?

- Voi da scrisoarea câinelui.

- Stai puțin, vino și tu să bei această miere delicioasă.

Pisica a fost de acord cu șoarecele, a luat destulă miere și a adormit. Șoarecele, foarte curios, a decis să cotrobăie prin lucrurile pisicii. A ajuns să mestece toate hârtiile pe care prietenul său le avea la el, dar le-a lăsat în geantă. Văzând ce făcuse, a decis să fugă în pădure.

Când s-a trezit, pisica a fugit să-i dea scrisoarea câinelui. Când l-a găsit, pisica i-a dat scrisoarea, toată stricată. Nu a putut s-o citească și nici să-i dovedească omului că acel câine era un animal liber.

Astfel, câinele a început să fugărească pisica, iar pisica, știind că era mizeria șoricelului, a început și ea să o fugărească.

Acesta este motivul pentru care cele trei animale nu se înțeleg nici până în ziua de azi.

Această poveste este o versiune braziliană a unor povești similare din Europa. Este o poveste etiologică Aceasta este definiția dată atunci când o poveste încearcă să explice apariția, caracteristica sau rațiunea de a fi a unui eveniment sau a unei creaturi.

În nuvela în cauză, ceea ce se stabilește este dușmănie între amimale. De asemenea, evidențiază domesticirea de câini de către ființa umană.

10. caboclul și soarele

Un fermier și un caboclo au pariat pe cine va vedea primul prima rază de soare răsărit. S-au dus în zori într-un loc deschis de la fermă. Fermierul stătea în picioare și privea în direcția soarelui care răsărea, așteptând.

Caboclul stătea pe o stâncă cu spatele la el, privind în direcția opusă.

Fermierului i se părea amuzantă prostia celuilalt, așa că caboclo strigă:

Stăpânul meu, soarele! Soarele!

Curios și uimit că caboclo a văzut soarele răsărind la apus, fermierul s-a întors și, uite așa, o sclipire de lumină a strălucit în depărtare, venind dinspre est, peste norii îngrămădiți, peste munți. Era prima rază de soare și caboclo a câștigat pariul.

Această veche poveste braziliană a fost scrisă în aceste cuvinte de Gustavo Barroso, folclorist național, și se află în cartea Povești tradiționale din Brazilia de Câmara Cascudo.

Se vorbește despre cu a unui om simplu care reușește să-și păcălească șeful, un fermier care se credea foarte deștept.

11. lenea

Cum fiica ei avea dureri de travaliu, leneșa a plecat în căutarea moașei.

Șaptesprezece ani mai târziu, era încă în călătorie, când a avut un obstacol pe drum. A strigat de furie:

Ăsta e diavolul grabei...

La urma urmei, când a ajuns acasă cu moașa, i-a găsit pe nepoții fiicei sale jucându-se în curtea din spate.

Acest lucru este prezent și în cartea Povești tradiționale din Brazilia O compilație de povestiri ale cercetătorului Luís da Câmara Cascudo.

În nuvelă, avem o situație în care un cele șapte păcate de moarte , a lenea este afișată prin figura animalului care poartă același nume.

În acest caz, lenea a întârziat atât de mult să rezolve o situație încât, când a venit cu "soluția", era prea târziu.

12. Maimuța și-a pierdut banana

Maimuța mânca o banană pe o creangă a unui băț, când fructul i-a alunecat din mână și a căzut într-o scobitură din copac. Maimuța s-a coborât și a cerut bățului să-i dea banana:

- Pau, dă-mi banana!

Maimuța s-a dus la fierar și l-a rugat să vină cu un topor pentru a tăia bățul.

- Fierarule, adu toporul ca să tai bățul care a rămas cu banana!

Fierarului nici măcar nu i-a păsat. Maimuța s-a dus la soldat și i-a cerut să-l aresteze pe fierar. Soldatul nu a vrut. Maimuța s-a dus la rege să-i ceară soldatului să-l aresteze pe fierar ca să poată merge cu toporul să taie bățul în care se afla banana. Regele nu l-a băgat în seamă. Maimuța a apelat la regină. Regina nu a ascultat. Maimuța s-a dus la șoarece să mestece hainele reginei. Șoarecele a refuzat. Maimuța a apelat laPisicii nu i-a păsat. Maimuța s-a dus la câine să muște pisica. Câinele a refuzat. Maimuța s-a dus la jaguar să mănânce câinele. Jaguarul nu a vrut. Maimuța s-a dus la vânător să omoare jaguarul. Vânătorul a refuzat. Maimuța s-a dus la Moarte.

Moartea i-a fost milă de maimuță și l-a amenințat pe vânător, care a căutat jaguarul, care a urmărit câinele, care a urmărit pisica, care a fugit șoarecele, care voia să roadă hainele reginei, care l-a trimis pe rege, care a ordonat soldatului să-l aresteze pe fierar, care a tăiat cu toporul bățul din care maimuța a luat banana și a mâncat-o.

Aceasta este o povestire scurtă prezentă și în carte Povești tradiționale din Brazilia, de Câmara Cascudo.

Acest tip de poveste este destul de răspândit în diverse părți ale continentului american, nu numai în Brazilia. Este o " istoric cumulativ ", adică care are un eveniment ca punct de plecare pentru ca alte situații să se desfășoare.

În acest caz, îl putem interpreta ca pe un exemplu de "capriciu", un încăpățânare a maimuței, care face totul doar pentru a ajunge să mănânce banana, pe care chiar ea a scăpat-o din mână.