Avangarda europeană: mișcări, caracteristici și influențe în Brazilia

Când vorbim despre avangarda europeană, ne referim la diferitele mișcări artistice care au avut loc la începutul secolului XX în diferite țări de pe continentul european.

Erau filiere care căutau o reînnoire culturală, bazându-se pe creația artistică prin diverse limbaje, în special pictura.

Acest grup include avangarda: expresionism, fauvism, cubism, futurism, dadaism și suprarealism Ei au fost responsabili de marcarea unui moment cultural și de influențarea artei care a urmat, inclusiv pe teritoriul brazilian.

Avangardele în Europa: context istoric, motivații și caracteristici generale

Curentele care au apărut în arta din primul deceniu al secolului trecut au reflectat idealurile timpului lor, marcate de schimbări profunde în lume.

Contextul istoric a fost marcat de inovații industriale, tehnologice și științifice, precum și de mișcări autoritare (fascismul în Italia și nazismul în Germania), la care se adaugă Revoluția Rusă și Primul Război Mondial.

În această perioadă a avut loc un salt în structura capitalistă și s-au accentuat inegalitățile dintre burghezie și proletariat, ceea ce a dus la apariția unor mișcări pentru condiții de viață mai bune, cum ar fi organizațiile sindicale.

În acest cazan de contradicții și contraste se scufundă artiștii, astfel încât, în mod natural, arta produsă de ei este influențată de toate neliniștile și întrebările perioadei.

Prin intermediul unor resurse estetice inovatoare, ei au reușit să transmită idei noi și să exprime o parte din perplexitatea care se manifesta în societatea în care trăiau.

Avangardiștii au propus fragmentarea formelor, arbitrariul culorilor, exagerarea și absurdul ca modalități de a oglindi o lume nouă care se năștea.

Ei au adus un fel de rebeliune, căutând o ruptură cu arta tradițională și propunând un mod cu totul nou de a privi arta și ființa umană.

Mișcări artistice ale avangardei europene

Expresionismul: reprezentarea angoasei

Mișcarea expresionistă a prins contur odată cu crearea unui colectiv numit Die Brücke (Podul), concepută de artiștii Ernst Kirchner (1880-1938), Erich Heckel (1883-1970) și Karl Schmidt-Rottluff (1884-1976) în 1905 la Dresda, Germania.

Strada Dresda (1908) de Ernst Ludwig Kirchner

Grupul a urmărit să înfățișeze sentimente intense, cum ar fi frica, angoasa, anxietatea, singurătatea și neputința. Prin urmare, operele expresioniste au o natură pesimistă poate agresivă și exagerată, cu culori contrastante și tușe viguroase.

Expresionismul este, astfel, și o contrapondere la stilul impresionist, pozitiv și "luminos" care apăruse anterior.

Artiști importanți pentru apariția curentului au fost Edvard Munch și Vincent Van Gogh, primul fiind considerat un precursor al curentului.

Fauvismul: arbitrarul culorilor

Fauvismul este numele mișcării care i-a avut ca reprezentanți pe André Derain (1880-1954), Maurice de Vlaminck (1876-1958), Othon Friesz (1879-1949) și Henri Matisse (1869-1954), cel mai cunoscut dintre ei.

În acest stil de pictură, artiștii au căutat libertate în reprezentarea formelor și în utilizarea culorilor. Scenele prezentau figuri simplificate, în care nu exista un angajament de reprezentare realistă.

Armonie în roșu (1908), de Henri Matisse

În același mod, utilizarea cromatică s-a făcut în mod direct, în general fără amestecul de pigmenți și gradienți. Astfel, lucrările expuse culori intense și pure utilizate în mod arbitrar.

Termenul de fauvism este derivat din les fauves Numele a fost dat de criticul de artă Louis Vauxcelles, care, în 1905, a vizitat "Salonul de toamnă" de la Paris și a fost șocat de lucrările acestor artiști, numindu-i peiorativ "sălbatici".

Matisse a fost cel mai important dintre fauviști, realizând lucrări care vor influența mai târziu designul și moda.

Aflați mai multe despre fauvism.

Cubismul: geometrizarea și fragmentarea figurilor

Cubismul este probabil cea mai importantă avangardă artistică a acestei perioade și își are originea în lucrările lui Paul Cézzane (1838-1906), care a început să exploreze formele cilindrice, sferice și conice.

Reprezentanții acestei mișcări au fost Pablo Picasso (1881-1973) și Georges Braque (1882-1963). Acești artiști au urmărit să descompună figurile, ca și cum le-ar fi "deschis" într-un singur plan. Astfel, este evident că nu s-au angajat să reprezinte realul.

Les demoiselles D'Avignon (1907), de Picasso, este considerată prima lucrare cubistă.

Ideea a fost de a geometriza și defalcați cifrele prezentarea mai multor puncte de vedere din același unghi, transformând noțiunea de tridimensionalitate, o reprezentare atât de dorită de Renaștere.

Mișcarea s-a dezvoltat de-a lungul a două linii, analitică și sintetică. cubismul analitic În această tendință, dezintegrarea figurilor a fost dusă până la ultimele consecințe, făcând obiectele de nerecunoscut.

Ulterior, a fost introdus un cubism sintetic În acest curent a existat și inserarea de obiecte reale în lucrări, cum ar fi bucăți de lemn, sticlă și colaje de litere și numere. Din acest motiv, acest stil se mai numește și colaj.

Futurism: Viteza și agresivitatea ca scop

Spre deosebire de celelalte mișcări de avangardă, futurismul a fost o mișcare care a exaltat o ideologie bazată pe violență, tehnologie, industrializare și dinamism.

Redactat de scriitorul Filippo Tommaso Marinetti (1876-1944), manifestul futurist din 1909 viza în primul rând literatura.

Dinamismul unei mașini (1913), de Luigi Russolo

După un timp, au fost integrate și artele vizuale, cu Umberto Boccioni (1882-1916), Carlos Carrà (1881-1966), Luigei Russolo (1885-1974) și Giacomo Balla (1871-1958).

Acești artiști au căutat să portretizeze viteza lumii moderne bazându-se pe idei fasciste Unii membri ai acestui grup s-au alăturat ulterior partidului fascist italian.

Dadaismul: "anti-art

Când a izbucnit Primul Război Mondial (1914-1918), o serie de intelectuali și artiști care s-au opus ororilor conflictului și au respins participarea țărilor lor la război s-au exilat la Zurich, în Elveția.

Sursa (1917), de Marcel Duchamp

În acest context, și cu o profundă neîncredere în lumea în care trăiau, au fondat o mișcare cu scopul de a arăta perplexitatea și absurditatea vremurilor lor.

Lanțul a fost intitulat Dadá, un termen ales la întâmplare când poetul Tristan Tzara (1896-1963) a deschis un dicționar și a pus degetul pe acest cuvânt, care în franceză înseamnă "cal mic".

Astfel a luat naștere dadaismul, care intenționa să creeze o artă bazată pe gândirea liberă și spontană, care vedea în întâmplare un instrument al procesului creativ.

Ideea principală a acestor artiști a fost să critice și să satirizeze standardul actual Prin urmare, curentul nu s-a limitat la artă, ci a propus o schimbare culturală și ideologică, numindu-se "anti-artă".

În domeniul artelor vizuale, Marcel Duchamp (1887-1868) a făcut senzație prin prezentarea obiectelor ready-made ca artă, așa-numitele gata făcute Una dintre aceste lucrări este celebra Sursa (1917), un urinal semnat cu un pseudonim și plasat într-un salon de artă.

Suprarealismul: căutarea universului oniric

Suprarealismul apare în artă ca o ramură a curentului dadaist, în sensul că și el caută să se opună materialismului și raționalismului din epocă.

Somnul (1937), de Salvador Dalí

Această tendință a apărut în 1924, odată cu un manifest scris de André Breton (1896-1966), care a apărat utilizarea de automatismul psihic ca instrument de creație, realizând astfel lucrări cu caracter oniric, bazate pe universul viselor, al metaforelor și al absurdului.

Salvador Dalí a fost artistul care a devenit cel mai cunoscut în acest curent, dar au mai fost și Marc Chagall (1887-1985), Joan Miró (1893-1983) și Max Ernst (1891-1976).

Literatura și avangarda europeană

Majoritatea avangardelor europene s-au manifestat în artele vizuale, însă unele curente s-au dezvoltat și în literatură, iar altele chiar s-au născut din manifeste literare.

Este cazul futurismului, care a folosit substantive la întâmplare, verbe la infinitiv și onomatopee, precum și eliminarea punctuației.

Dadaismul a avut un loc și în limbajul scris, poetul Tristan Tzara recomandând ca pentru a face un text dadaist să fie necesar ca "gândul să iasă din gură".

Literatura suprarealistă, la fel ca și pictura, a arătat, de asemenea, spre lumea inconștientului și a fost reprezentată de André Breton.

Cum a influențat avangarda europeană arta braziliană?

În Brazilia, avangarda europeană a influențat puternic artele și cultura începând cu anii 1920. Cu toate acestea, cu ani înainte a existat un artist care a prezentat deja lucrări cu caracteristici expresioniste: Lasar Segall (1891-1957).

Bananal (1927), de Lasar Segall

Pictorul, născut în Lituania, a trăit și a studiat în Germania, venind în Brazilia în 1913 pentru a organiza o expoziție, un eveniment care a marcat modernismul național.

În 1924 Segall s-a mutat în Brazilia și a început să producă pânze cu teme din noua țară. Pictorul a fost primul care a adus prospețimea și critica inerente avangardei, dar era încă un aspect străin, așa că nu a fost respins cu fermitate.

Nu același lucru s-a întâmplat și cu pictorița braziliană Anita Malfatti (1896-1964), care, după ce a studiat arta în Europa și a fost influențată de avangardă, a organizat expoziții în 1914 și 1917. Cea din urmă a fost aspru criticată de scriitorul Monteiro Lobato.

Tropical (1917), de Anita Malfatti

Astfel, pornind de la repercusiunile negative ale acestor artiști, alți intelectuali au început să aprofundeze noi propuneri estetice din exterior.

Aceștia au idealizat Săptămâna Artei Moderne din 1922, un eveniment în cadrul căruia și-au expus producțiile inspirate de curentele străine, dar cu un ochi pe teme naționale. Aceste lucrări acopereau atât artele vizuale, cât și literatura și chiar muzica.

Putem cita ca personalități care s-au remarcat în acea perioadă și în cele care au urmat: Oswald de Andrade, Mario de Andrade, Di Cavalcante, Tarsila do Amaral, Vicente do Rego Monteiro, Menotti del Picchia, printre alții.

Dacă doriți să aprofundați subiecte conexe, citiți mai departe :