Simbolism: origine, literatură și caracteristici

Simbolismul a fost o mișcare artistică care a avut loc în Europa în secolul al XIX-lea.

Această secțiune a cuprins diverse limbaje artistice, cu accent pe literatură, în special pe poezie.

Acesta a fost un curent care a avut la bază opoziția față de obiectivitatea mișcărilor anterioare, cum ar fi parnasianismul, precum și față de idealurile scientismului și materialismului.

Astfel, simbolismul a reprezentat un mod de exprimare bazat pe subiectivitate, fantezie, mister și evadare din realitate.

Originea și contextul istoric al simbolismului

Simbolismul a germinat în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis în Franța, în jurul anului 1880.

La acea vreme, lumea se confrunta cu mari schimbări, atât în domeniul social, cât și în cel economic și cultural.

Avansul sistemului capitalist, consolidarea revoluției industriale, ascensiunea burgheziei și disputele pentru noi nișe de piață și locuri de exploatat, cum ar fi continentul african, au transformat profund societatea. Mai târziu, astfel de factori au declanșat episoade nefericite, cum ar fi Primul Război Mondial (1914-1918).

Această linie filosofică era extrem de rațională și căuta să înțeleagă și să explice realitatea într-un mod obiectiv, acordând mai multă importanță științei decât spiritualității și teoriilor metafizice.

Totuși, acest raționament a fost respins de o bună parte a oamenilor, în special de straturile sociale care nu fuseseră "binecuvântate" de beneficiile capitalismului, care considerau chiar că acest sistem ar fi provocat o anumită dezordine spirituală.

Astfel, ca o respingere a acestei viziuni asupra lumii, se simbolism care are, înainte de toate, poezia ca loc de dezvoltare.

Această nouă mișcare apare ca o afirmare a ideilor spiritualiste, căutând să apropie ființa umană de divin, de cosmic și de inexplicabil.

Filonul simbolist nu a avut o durată de viață foarte lungă, dar s-a răspândit în alte țări, cum ar fi Portugalia, dar și în Brazilia.

Caracteristici ale mișcării simboliste

După cum s-a spus, acest curent a urmărit să exalte un caracter eteric și mistic, valorizând sufletul uman, inconștientul și individualitatea. Astfel, putem spune că caracteristicile care ies cel mai mult în evidență în această mișcare sunt:

• Limbaj subiectiv și vag;
• Utilizarea figurilor de stil;
• Exaltarea misticismului și a fanteziei;
• Valorificarea creativității;
• Preferință pentru teme sumbre, enigmatice, ezoterice;
• Utilizarea inconștientului;
• Valorificarea lui "eu";
• Amestecuri de senzații precum văzul, mirosul, gustul, atingerea și auzul;
• Muzicalitate.

Simbolismul în literatură

Deși s-a manifestat și în artele vizuale, cum ar fi pictura, simbolismul își găsește un teren fertil în domeniul limbajului scris. Astfel, literatura simbolistă se dezvoltă într-un mod fluid, valorificând universul oniric, senzorial și creativ.

Scriitorii folosesc adesea un limbaj imprecis, cu resurse precum aliterația, metaforele, onomatopeele și sinestezia.

Cartea care a lansat această mișcare a fost Flori de rău (1857), a scriitorului francez Charles Baudelaire (1821-1867), admirator al unui alt scriitor, Edgar Allan Poe, de la care s-a inspirat și s-a referit.

Scriitorul Charles Baudelaire a fost primul care a scris o operă simbolistă

Subiectele cele mai abordate în acest curent sunt legate de dragoste, finitudinea vieții, suferință, vise, psihicul uman și altele. Putem spune că literatura simbolistă preia cumva teme și idei din romantism.

Simbolismul în Portugalia

În Portugalia, opera care a inaugurat simbolismul este cartea de poeme Oaristos La acea vreme, țara era deja influențată de acest curent prin intermediul revistelor "Boemia Nova" și "Os Insubmissos".

Alte nume importante din cadrul mișcării au fost Antônio Nobre (1867-1900) și Camilo Pessanha (1867-1926).

O poetă portugheză care se remarcă, de asemenea, este Florbela Espanca (1894-1930), care, deși nu este în totalitate simbolistă, a băut din izvorul acestui curent literar.

Poezia simbolistă portugheză

Statuie de Camilo Pessanha

M-am săturat să încerc secretul tău:

În privirea ta incoloră, de bisturiu rece,

Privirea mea s-a frânt, dezbătându-l,

Ca un val pe creasta unei stânci.

Secretul acestui suflet și secretul meu

Și obsesia mea! Să-l beau

Eram buza ta ostilă, într-un coșmar,

Pentru nopți de groază, pline de spaimă.

Și sărutul meu arzător și halucinant,

Răcit pe marmura corectă

De la buza aceea înghețată...

Din buza aceea de marmură, discretă,

Grav ca un mormânt închis,

Senină ca un pelagiu liniștit.

(din cartea Clepsidra)

În poezia în cauză, autorul se oprește asupra unor teme precum dragostea, pierderea persoanei iubite și suferința pe care o generează această durere.

Prin metafore oarecum funebre, poetul vorbește despre sentimentul de frustrare atunci când cineva caută iubirea și nu reușește să obțină o privire iubitoare, o atitudine reciprocă.

De asemenea, poemul dezvăluie prăpastia dintre oameni, mai ales dintre doi îndrăgostiți, deoarece unul nu poate cunoaște în profunzime sufletul celuilalt.

Florbela Espanca

Vezi și videoclipul de mai jos cu poezia Ura? de Florbela Espanca, recitată de actrița Clara Troccoli.

Simbolism în Brazilia

În Brazilia, mișcarea simbolistă a apărut în 1893, odată cu publicarea cărților Missal e Broșe de poetul Cruz e Sousa (1861-1898).

Un alt scriitor care a reprezentat poezia simbolistă pe pământ brazilian a fost Alphonsus de Guimarães (1870-1921). Pe lângă aceștia, îl putem menționa și pe Augusto dos Anjos (1884-1914), care are și el elemente de premodernism.

Poezia simbolistă braziliană

Isalia de Alphonsus de Guimarães

Când Ismalia a înnebunit,

A stat în turn și a visat...

A văzut o lună pe cer,

A văzut o altă lună în mare.

În visul în care s-a pierdut,

Toate scăldate în lumina lunii...

Am vrut să mă urc în ceruri,

Am vrut să mă duc la mare...

Și, în nebunia lui,

În turn a început să cânte...

A fost aproape de rai,

Era departe de mare...

Și ca un înger atârna

Aripi pentru a zbura...

Am vrut luna pe cer,

Am vrut luna de mare...

Aripile pe care i le-a dat Dumnezeu

Au mers din ce în ce mai bine...

Sufletul său s-a înălțat la cer,

Trupul său s-a scufundat în mare...

Isalia este una dintre cele mai cunoscute poezii din perioada simbolistă braziliană și spune povestea unei fete care, lovită de nebunie, decide să se sinucidă.

Într-un mod simplu și delicat, autorul ne vorbește de fapt despre o tragedie, un moment de disperare, de delir și de nebunie. Forma descriptivă a textului ne face aproape să ne imaginăm scena.