5 poezii de William Shakespeare despre dragoste și frumusețe (cu interpretare)

William Shakespeare a fost un important dramaturg și poet englez de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.

Producția poetică a lui Shakespeare are două opere narative - Venus și Adonis (1593) e Răpirea Lucreției (1594) - și 154 de sonete (publicate în 1609), care au fost toate enumerate.

Vă prezentăm câteva dintre aceste poezii interpretate pentru a cunoaște o mică parte din opera celebrului scriitor.

Sonetul 5

Orele care au încadrat cu blândețe

Privirea iubitoare în care se odihnesc ochii

Ei vor fi propriul lor tiran,

Și cu o nedreptate care se întrece pe ea însăși cu îndreptățire;

Căci neobositul Timp trage vara

Până la iarna teribilă, și acolo îl oprește,

Înghețând seva, alungând frunzele verzi,

Ascunzând frumusețea, dezolantă, sub zăpadă.

Așa că lichidele din vară nu au rămas

Reținute în pereții de sticlă,

Frumosul chip al frumuseții ei furate,

Fără să lase nicio urmă sau amintire a ceea ce a fost;

Dar florile distilate, au supraviețuit iernii,

Reapărute, reînnoite, cu prospețimea sevei sale.

Interpretarea Sonetului 5

În acest sonet, Shakespeare ne prezintă acțiunea timpului care acționează implacabil asupra corpului și asupra existenței ființei umane.

Aici, autorul descrie timpul ca pe un "tiran" care târăște cu el zilele și anotimpurile, luând cu el "frumusețea tinereții" și viața însăși. Viața care într-o zi se va întoarce în natură și va servi ca sevă hrănitoare pentru creșterea de noi frunze și flori.

Sonetul 12

Când număr orele care trec pe ceas,

Și noaptea cumplită vine să distrugă ziua;

Când văd violetul decolorat,

Și ofilindu-și strălucirea cu timpul albită;

Când văd baldachinul înalt de frunze goale,

Care au protejat turma de căldură cu umbra lor,

Și iarba de vară legată în mănunchiuri

Pentru a fi încărcate în baloți în timpul călătoriei;

Așa că pun la îndoială frumusețea ta,

Acest lucru ar trebui să dispară odată cu trecerea anilor,

Cum se abandonează dulceața și frumusețea,

Și mor atât de repede, în timp ce alții cresc;

Nimic nu oprește secera Timpului,

Cu excepția copiilor, pentru a o perpetua după plecarea ta.

Interpretarea Sonetului 12

Timpul este și aici marele protagonist. Shakespeare îl plasează din nou pe timp ca pe un fel de "dușman" inexorabil care ne răpește toată tinerețea.

Pentru autor, singurul lucru capabil să "oprească" timpul și să dea continuitate existenței individului este procrearea. Pentru el, doar copiii pot menține și perpetua esența frumuseții și a tinereții.

Sonetul 18

Dacă te compar cu o zi de vară

Ești cu siguranță mai frumoasă și mai plăcută

Vântul împrăștie frunzele pe pământ

Și vremea de vară este destul de mică.

Uneori soarele strălucește prea mult

Alteori leșină de frig;

Ceea ce este frumos se declină într-o singură zi,

În eterna mutație a naturii.

Dar în tine vara va fi veșnică,

Iar frumusețea pe care o aveți nu o veți pierde;

Nici nu vei ajunge din moarte la iarna tristă:

Pe aceste linii, cu timpul, veți crește.

Și atâta timp cât pe acest pământ există o ființă,

Versetele mele vii te vor face să trăiești.

Interpretarea Sonetului 18

Sonetul 18 este unul dintre cele mai cunoscute sonete ale lui Shakespeare, în care scriitorul englez abordează tema iubirii și, încă o dată, folosește natura ca metaforă pentru a-și exprima sentimentele.

În poezie, frumusețea persoanei iubite este așezată alături de frumusețea unei zile de vară, însă, în ochii celui care iubește, persoana este și mai frumoasă și mai plăcută. În ea, frumusețea nu pălește, devenind eternă și neschimbătoare.

Sonetul 122

Darurile tale, cuvintele tale, sunt în mintea mea

Cu toate literele, în veșnică amintire,

Cine va rămâne mai presus de gunoaie

Dincolo de orice date, chiar și în veșnicie;

Sau, cel puțin, atâta timp cât mintea și inima

Pot, prin natura lor, să subziste;

Până când toată uitarea își eliberează partea ei

De la dumneavoastră, dosarul dumneavoastră nu se va pierde.

Acele date slabe nu pot ține totul în loc,

Nici măcar nu am nevoie de numere pentru a măsura dragostea ta;

Așa că am fost suficient de curajoasă să mă dăruiesc lor,

Să ai încredere în acele date lăsate în tine.

Păstrați un obiect care să vă amintească

Ar fi acceptarea uitării în mine.

Interpretarea Sonetului 122

În acest text, Shakespeare abordează problema memoriei. Iubirea este prezentată dincolo de întâlnirile fizice, în acest caz ea este trăită mai ales prin intermediul amintirilor.

Ființa care iubește afirmă că, atâta timp cât există capacitățile sale mentale și emoționale, amintirea persoanei iubite va fi intactă și că, pentru aceasta, nu va avea nevoie de subterfugii, cum ar fi obiectele, ci de capacitatea sa de a reține iubirea și amintirea a ceea ce a fost trăit cândva.

Sonetul 154

Micul zeu al iubirii a dormit odată

Lăsând la o parte săgeata lui amoroasă,

În timp ce mai multe nimfe, se jură că sunt mereu caste,

Veneau, picior lângă picior, dar în mâna lui virginală,

Cel mai frumos a luat foc

Care a dat foc la legiuni de inimi adevărate;

Astfel, sulița dorinței arzătoare

Am dormit neînarmat lângă mâna acestei tinere.

Săgeata, a plonjat într-un bazin cu apă rece,

Care a fost aprins cu focul etern al Iubirii,

Crearea unei băi și a unui balsam

Pentru cei bolnavi; dar eu, jugul doamnei mele,

Am venit să mă vindec, și asta, deci, dovedesc,

Focul iubirii încălzește apa, dar apa nu răcește iubirea.

Interpretarea Sonetului 154

William Shakespeare prezintă în sonetul 154 figura lui Cupidon (zeul Eros din mitologia greacă) și a nimfelor care îl însoțeau.

În acest poem, autorul prezintă o scurtă poveste în care una dintre nimfe intră în posesia săgeții iubirii și o scufundă într-o fântână cu apă limpede, transformând-o într-o baie fermecată a iubirii.

Cine a fost William Shakespeare?

William Shakespeare (1564 - 1616) s-a născut în Anglia, în orașul Stratford-upon-Avon, comitatul Warwick. A fost educat până la vârsta de 13 ani, când a părăsit școala din cauza dificultăților financiare ale familiei sale și a început să lucreze cu tatăl său în comerț.

În 1586 a plecat la Londra și a lucrat în diverse meserii, cum ar fi cea de ajutor în culisele unui teatru. În această perioadă scria deja și a început să studieze diverse texte ale altor scriitori ca autodidact.

Așa că a început să scrie piese de teatru și, treptat, a devenit foarte cunoscut. Astăzi este considerat cel mai mare dramaturg al limbii engleze. Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616, la vârsta de 52 de ani.