Cuprins
Cântecul "Pra não dizer que não falei das flores" a fost scris și cântat de Geraldo Vandré în 1968, câștigând locul al doilea la Festivalul Internațional al Cântecului din acel an. Cântecul, cunoscut și sub numele de "Caminhando" (Marș), a devenit unul dintre cele mai mari imnuri de rezistență la sistemul dictatorial militar în vigoare la acea vreme.
Compoziția a fost cenzurată de regim, iar Vandré a fost persecutat de poliția militară, fiind nevoit să fugă din țară și optând pentru exil pentru a evita represaliile.
Versuri
Mergând și cântând și urmând cântecul
Suntem cu toții egali, cu brațele încrucișate sau nu.
În școli, străzi, câmpuri, clădiri
Mergând și cântând și urmând cântecul
Haide, să mergem, să așteptăm nu înseamnă să știm
Cel care știe timpul, nu așteaptă să se întâmple.
Pe câmpuri este foamete în marile plantații
Pe străzi mărșăluind șuvițe nehotărâte
Ei încă mai fac din floare cel mai puternic refren al lor
Și cred în flori bătând tunul
Haide, să mergem, să așteptăm nu înseamnă să știm
Cel care știe timpul, nu așteaptă să se întâmple.
Există soldați înarmați, iubiți sau nu
Aproape toți s-au pierdut cu armele în mână
În cazarmă li se predă o lecție veche.
Să mori pentru țara ta și să trăiești fără motiv
Haide, să mergem, să așteptăm nu înseamnă să știm
Cel care știe timpul, nu așteaptă să se întâmple.
În școli, străzi, câmpuri, clădiri
Suntem cu toții soldați, înarmați sau nu.
Mergând și cântând și urmând cântecul
Suntem cu toții egali, cu brațele încrucișate sau nu.
Iubirile din minte, florile de pe pământ
Certitudinea în față, istoria în mână
Mergând și cântând și urmând cântecul
Vezi si: Crimă și pedeapsă: aspecte cheie ale operei lui DostoievskiÎnvățarea și predarea unei noi lecții
Haide, să mergem, să așteptăm nu înseamnă să știm
Cel care știe timpul, nu așteaptă să se întâmple.
Vezi si: Esențialul este invizibil pentru ochi: semnificația și contextul frazeiAnaliză și interpretare
Cu sonoritatea unui imn, tema urmează o schemă de rime simplă (A-A-B-B-B, adică prima strofă rimează cu a doua, a treia cu a patra și așa mai departe) și, de asemenea, folosește un registru de limbaj cotidian, cu versuri ușor de memorat și de transmis altora.
Astfel, pare să se refere la cântecele care au fost folosite în marșurile, protestele și demonstrațiile împotriva regimului, care s-au răspândit în toată țara în 1968. Muzica a fost folosită atunci ca un instrument de luptă, care urmărea să difuzeze, într-un mod direct și concis, mesaje ideologice și de revoltă.
Mergând și cântând și urmând cântecul
Suntem cu toții egali, cu brațele încrucișate sau nu.
În școli, străzi, câmpuri, clădiri
Mergând și cântând și urmând cântecul
Prima strofă evidențiază acest lucru, prin verbele "mergând și cântând", care trimit direct la imaginea unui marș sau a unui protest public. Acolo, cetățenii sunt "toți egali", chiar dacă nu există nicio relație între ei ("arme date sau nu").
Protest în 1968 pentru încetarea dictaturii militare.
Făcând referire la "școli, străzi, câmpuri, clădiri", Vandré a vrut să demonstreze că oameni din toate straturile sociale și cu ocupații și interese diferite erau împreună și mărșăluiau pentru aceeași cauză. Necesitatea de unitate la care se face apel și reamintirea faptului că toată lumea dorea același lucru: libertate este evidentă.
Haide, să mergem, să așteptăm nu înseamnă să știm
Cel care știe timpul, nu așteaptă să se întâmple.
Refrenul, care se repetă de mai multe ori pe parcursul cântecului, este un apel la acțiune și unitate Geraldo se adresează direct celor care ascultă muzica, îndemnându-i la luptă: "Veniți." Prin folosirea persoanei întâi plural (în "să mergem"), el imprimă un aspect colectiv acțiunii, amintindu-le că vor continua lupta împreună.
Afirmând că "a aștepta nu înseamnă a ști", autorul subliniază faptul că cei care cunosc realitatea țării nu pot aștepta cu brațele încrucișate ca lucrurile să se schimbe. Schimbarea și revoluția nu vor fi date nimănui pe tavă, este necesar să se acționeze rapid ("cei care știu sunt iuți la minte, nu așteaptă să se întâmple").
Pe câmpuri este foamete în marile plantații
Pe străzi mărșăluind șuvițe nehotărâte
Ei încă mai fac din floare cel mai puternic refren al lor
Și cred în flori bătând tunul
Această strofă denunță mizerie Există, de asemenea, o critică puternică la adresa pacifiștilor care doreau să rezolve criza politică prin diplomație și acord comun, organizat în "cordoane de nehotărâți".
Portretul lui Jan Rose Kasmir, care a înfruntat soldații americani cu o floare, în 1967.
Idealurile de "pace și iubire" promovate de mișcarea de contracultură hippie, o floare putere, Ei sunt simbolizați prin flori (cel mai puternic cor) și se subliniază insuficiența lor în fața "tunului" (forța și violența poliției militare).
Există soldați înarmați, iubiți sau nu
Aproape toți s-au pierdut cu armele în mână
În cazarmă li se predă o lecție veche.
Să mori pentru țara ta și să trăiești fără motiv
Deși forțele militare simbolizează dușmanul, puterea dictatorială, muzica nu-i dezumanizează pe soldați, dimpotrivă, ne amintește că "aproape toți s-au pierdut cu arma în mână", adică au folosit violența, au ucis, dar nici măcar ei înșiși nu știau de ce. Ei doar ascultau orbește ordinele, din pricina spălare de creier pe care au suferit-o: "vechea lecție / De a muri pentru țară și de a trăi fără motiv".
Soldați brazilieni în timpul dictaturii militare.
Soldații, conduși de un spiritul falsului patriotism Ei au trebuit să își dedice viața și adesea să moară de dragul sistemului pe care îl protejau și căruia îi erau și ei victime.
În școli, străzi, câmpuri, clădiri
Suntem cu toții soldați, înarmați sau nu.
Mergând și cântând și urmând cântecul
Suntem cu toții egali, cu brațele încrucișate sau nu.
Iubirile din minte, florile de pe pământ
Certitudinea în față, istoria în mână
Mergând și cântând și urmând cântecul
Învățarea și predarea unei noi lecții
În ultima strofă se întărește mesajul de egalitate între toți cetățenii și urgența de a pleca împreună la luptă, pentru că numai prin mișcare organizată se poate realiza revoluția.
Cântecul le amintea să meargă înainte cu "iubiri în minte", gândindu-se la oamenii pe care îi iubeau și care erau victime ale represiunii militare. Pentru a fi victorioși, era necesar să lase "florile pe pământ", adică să renunțe la abordările pacifiste.
Era în mâinile lor "istoria", posibilitatea de a schimba realitatea țării și viitorul tuturor brazilienilor. Trebuiau să continue să "meargă și să cânte" și să "învețe și să predea o nouă lecție", să transmită cunoștințele lor, să trezească și alți oameni la militantism.
Semnificația muzicii
"Ca să nu se spună că nu am pomenit de flori" este un apel la rezistență politică radicală un apel la toate formele de luptă necesare pentru răsturnarea dictaturii.
Geraldo Vandré vorbește despre flori pentru a încerca să arate că nu este suficient să folosești "pacea și dragostea" pentru a lupta împotriva armelor și tunurilor, subliniind că singura cale de a învinge este unitatea și mișcarea organizată.
Context istoric
1968: represiune și rezistență
În 1968, Brazilia s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave momente de represiune politică, instituția AI-5: un set de legi care acorda puteri aproape nelimitate regimului.
În fața autoritarismului și a mai multor episoade de violență polițienească, studenții universitari au început să se mobilizeze, organizând proteste publice care au fost întâmpinate cu agresiuni, mandate de arestare și, uneori, cu crime.
Treptat, aceste proteste s-au răspândit în toată țara și alte grupuri s-au alăturat mișcării: artiști, jurnaliști, preoți, avocați, mame etc.
Cenzura
Portret al actrițelor braziliene care protestează împotriva cenzurii.
În ciuda cenzurii care amenința, interzicea și persecuta, muzica a devenit unul dintre vehiculele artistice folosite pentru a transmite mesaje politice și sociale.
Interpreții erau conștienți de pericolul la care se expuneau atunci când își făceau publice opiniile, dar și-au riscat viața pentru a sfida puterea stabilită și pentru a transmite un mesaj de forță și curaj brazilienilor.
La mulți ani după Festivalul Internațional al Cântecului din 1968, unul dintre membrii juriului a mărturisit într-un interviu că "Pra não dizer que não falei das flores" ar fi fost cântecul câștigător. Vandré s-a clasat pe locul al doilea din cauza presiunilor politice din partea organizatorilor evenimentului și a TV Globo, rețeaua care a difuzat programul.
Geraldo Vandré: exil și retragere din viața publică
Geraldo Vandré la Festivalul Internațional al Cântecului din 1968.
Consecințele posibile pentru cei care contestau puterea militară erau închisoarea, moartea sau, pentru cei care reușeau să scape, exilul.
Din cauza piesei "Pra não dizer que não falei das flores", Geraldo Vandré a început să fie supravegheat de Departamentul de Ordine Politică și Socială și a trebuit să fugă.
A călătorit în diverse țări, precum Chile, Algeria, Germania, Grecia, Austria, Bulgaria și Franța. Când s-a întors în Brazilia, în 1975, a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor și să se dedice carierei de avocat.
Cu toate acestea, cântecul său și mesajul politic pe care îl transmitea au rămas în istoria muzicii braziliene și a rezistenței politice.
De asemenea, cunoașteți
